Radu Stroe a fost EXCLUS din PNL

Radu Stroe a fost EXCLUS din PNL
Publicat: 08/04/2014, 17:21
Actualizat: 03/10/2015, 12:56

Radu Stroe a fost exclus din PNL, 53 de membri ai Biroul Politic Național al partidului votând „pentru”, în timp ce alți 10 s-au pronunțat „împotrivă”. Decizia urmează să fie validată de Delegația Permanentă a PNL. Mai mult, fostul ministru de Interne a precizat că nu se simte un trădător, așa cum l-a numit Crin Antonescu, și că nu se va alătura nici PSD-ului, nici platformei create de Călin Popescu Tăriceanu.

„Nu mă simt un trădător.Eu nu-mi reproșez, dar am înțeles că ieșirea mea de la postul de televiziune a fost extrem de acuzatoare la adresa domhului Crin Antonescu sau la adresa PNL. Le-am explicat că s-a înțeles greșit, eu am spus doar că presimt că scorul partidului la europarlamentare nu va fi cel scontat și că domhul Crin antonescu, părăsind USL, nu va mai avea suficiente șanse pentru a câștiga președinția”, a declarat Stroe, la ieșirea din ședință.

Cu toate acestea, el și-a exprimat speranța că va reveni în PNL”cât de curând, poate o lună-două”. Întrebat ce ar fi trebuit să facă președintele PNL când Victor Ponta nu a acceptat varianta Klaus Iohannis vicepremier și ministru de Interne, Radu Stroe a explicat că trebuiau găsite soluții, la fel ca în cazul legii amnistiei.

„În momentul când apar divergențe precum legea amnistiei sau legea Roșia Montană, acestea nu sunt motive pentru ruperea unui asemenea vehicul cu 70%, e o prostie. Nu te superi că ăștia au venit cu o lege proastă, ci o respingi. Nu poți face un megavehicul, cum era USL, cu sabia scoasă și în război permanent, trebuie să existe o negociere. În niciun partid nu există un om si nicio funcție guvernamentală pentru care să rupi un vehicul de 70%”, a explicat el.

Totodată, Stroe a mai spus că, din punctul lui de vedere, momentul-cheie în care PNL trebuia să pună piciorul în prag a fost pe subiectul numirii procurorilor sau pe tema pactului de coabitare dintre premier și președinte.

Propunerea de excludere a lui Stroe a fost anunțată încă de ieri, de liderul deputaților PNL, George Scutaru, dare a precizat că are mandatul colegilor pentru acest lucru. Mai mult, președintele PNL, Crin Antonescu, a spus că îl consideră pe Stroe un trădător.

De altfel, Radu Stroe a devenit persona non-grata încă din timpul mandatului de ministru de Interne, când a fost acuzat, alături de fostul ministru de Finanțe, Daniel Chițoiu, de apropiere de PSD, mai ales în timpul ședințelor de guvern. Mai mult, Stroe a fost forțat să-și dea demisia din fruntea ministerului, pe fondul declarațiilor făcute în privința accidentului aviatic din Apuseni.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Medvedev îl amenință pe Trump să nu intervină în războiul din Ucraina, dacă va câștiga...
Bianca Drăguşanu şi Gabi Bădălău, mai fericiţi ca niciodată alături de copii. La ceas de...
FOTO. Ce veste despre manechinul de 44 de ani care și-a părăsit soțul milionar pentru...
Negocieri secrete între Ucraina și Rusia, dezvăluite în presa Germană. La ce nu vrea să...
Se măresc alocațiile începând cu 1 ianuarie. Ministrul Muncii a anunțat cu cât se vor...
O femeie de 102 ani care nu are riduri aproape deloc și-a dezvăluit secretele. Folosește...
Cântăreață din România, implicată într-un grav accident auto! Mașina ei s-a izbit cu putere de...
Actrița Maria Dinulescu, transformată total! A părăsit România în pandemie și s-a apucat de afaceri...
Regele Felipe al Spaniei, împroşcat cu noroi şi huiduit în timpul vizitei sale în localităţile distruse...
Nuntă transformată în coșmar. Mireasa s-a trezit la petrecere cu fosta iubită a soțului și...
Explozia de pe autostrada A7 i-a luat viața unui muncitor! Mesajul postat de Sorin Grindeanu,...
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar...
Noul Volvo XC90 are prețuri oficiale în România. SUV-ul suedez bate competiția germană!
Rezultate alegerile prezidenţiale din Republica Moldova. Maia Sandu a câştigat al doilea mandat de preşedinte
Minune a INGINERIEI! Cum a rezistat acest material atât de mult timp?
Cel mai mare regret al lui Băsescu. A recunoscut: Am greșit, puterea îți ia mințile
Calvarul gospodinelor de la bloc. Trucul simplu care rezolvă problema
S-a costumat în Barbie, cu formele la vedere, și mulți au confundat-o cu Bianca Drăgușanu....
Se spală rufe azi, 2 noiembrie 2024, de Moșii de Toamnă? Iată ce spun preoții...
De ce refuză să își urmeze pasiunea băiatul Oanei Ioniță? Ce spune aceasta despre perioada...
EXCLUSIV! Renumitul fotograf Viorel Belinschi din Moldova, dezamagit de atitudinea lui Culita Sterp: ”A ales...
BANCUL ZILEI. Medicul către Bubulina: – Fiica ta are o nevroză. I-aş recomanda multă distracţie!
Maghiarii vin să muncească în România, care nu mai este o ţară ieftină